Poezii – ByREV

Autor: byrev  (adica eu, Emilian Robert Vicol)

Publicate in poezii

–––––––

Cersetori

Eu cer ceva,
Ceva mai bun.
Tu-mi dai candva,
Dar nu acum.

Tu-mi ceri ce vrei,
Io-ti dau ce am.
Ce-ti dau, tu iei,
Dar vrei ce n-am!

––––––––

Nu!

Nu tu apa si nici foc,
Nu tu durere deloc,
Nu-i o raza de lumina,
Nu sunt nopti de luna plina.

Nu vezi ziua ce-i in noapte,
Nu sunt lucruri dar, sunt soapte.

Nu e om far’ de pacat,
Nu-i pamant far’ de calcat,
Nu e pas ce nu-i umblat,
Nu e lucru neprivit,
Nu-i cuvant neauzit,
Nu sunt ochi de nevazut,
Nu-i copil ce n-a cazut,
Nu-i sfarsit far’ de-nceput!

––––––––

Fara sens

Frunza calda de albina,
Inima de soare-i plina,
Gandu-i gol de apa rece,
Trupu-mi verde vrea sa plece.
Ce-a fost alb, acuma-i tare;
Ce-a fost cald, acuma-i mare.
Doar tu, suflete nebun,
Incerci muntele cel brun,
Sa-l topesti cu ceata moale,
Cand pe varfu-i merge-o floare.
Nu-i nici apa si nici lemn,
Nu-i nisip de sine demn,
E doar om de ceara lata,
Cum e vantul fara pata;
E doar rază de privire
Ce-si doreste-n rai oprire,
Fara sens, si nici gandire.

––––––––

Jumatate

Tai o aţa pe din doua,
Si cu ea de maini te leg,
Fruntea ti-o ating cu roua,
Iar din ochii tai mi-aleg
O privire ce masoara,
Stelele din cer pe-o sfoara.

De pe buzele-ti deschise
Prin cuvinte marginite,
Soapte inca neatinse,
Ma lovesc pe negandite
Peste pleoapele-mi inchise
De saruturi, dulci, aprinse.

––––––––

Dor

Mi-e dor,
Mi-e dor de tine iubito
Si n-as dori sa mor,
Căci cercul ce ma strange
De propria-mi vointa,
Ma lasa fara sange
Sa pier in nestiinta.
Sa nu cunosc ce stii,
Sa nu aud ce-mi spui,
Sa nu te vad cand vii
La poarta ce desparte:
Viata dupa moarte,
Lunga zi de noapte,
Cuvantul tau de soapte
Si gandul meu de fapte.

––––––––

Dulcea mea, iubire …

Dulce esti, dulce ramai
Dulce-i soapta ce mi-o spui,
Dulce e privirea ta
Dulce esti, iubirea mea.
Dulce e sarutul tau
Ce ma-mbata, dulce zau,
O, ce gust, ce mai dulceata,
Dulcea mea, iubire hoata.

––––––––

Intrebare!

De ce, oare ,
Cand in ceruri nu-i un soare,
Inima in piept ma doare ?
De ce, oare !?
Mort sa fiu, tot n-am scapare
De dusmani si suparare.
De ce, oare !?
Eu, un prost, ca fiecare
I’mi prefac iubirea-n floare.
De ce, oare !?
Ma gandesc doar la plecare,
La ce-o fi cand omul moare.
De ce, oare !?
Viata-ti da o limba, care
Te indeamna la-ntrebare:
De ce, oare !?
Lumea-ti pare mult prea mare
Si nu ai de ea scapare.
De ce, oare ?
De ce, oare ?
În piept inima te doare,
Ai dusmani si suparare,
Î-ti prefaci iubirea-n floare,
Te gandesti cand omul moare,
Stii ca n-ai defel scapare
S-un raspuns la intrebare:
De ce, oare ?
Ma intreb fara-ncetare
Ce e viata, ce e lumea,
Ce sunt eu, ce-i fiecare,
Ce e dealul, ce e culmea,
Ce e omul pe pamant,
Ce inseamna frunza-n vant,
Ce e moartea cat esti viu,
Ce e viata as vrea sa stiu,
Ce sunt eu, ce suntem toti,
Ce inseamna sa fim morti,
Ce sunt fapte,
Ce sunt lucruri,
Ce sunt soapte,
Ce sunt trucuri,
Ce-i lumina,
Ce-i o floare,
Ce e vina,
Ce-i un soare,
Ce-o sa vina, ce-o sa fiu,
Ce-o sa treaca, ce-o sa stiu …
……………
O-ntrebare de mi-o pun,
Naste alta intrebare.
Si de vreau raspuns sa-mi spun,
Mor de lunga-mi asteptare.

Dar ramane o-ntrebare
Ce si-o pune fiecare:
“De ce, oare ?”

––––––––

Omenesc

Vine, vine, fara seama
Fara sa gandesti la el
Si din firea-ti ta prea calma
Te transforma in alt fel.

Î-ti da forta si caldura,
Î-ti da viata si dorinta,
Te indeamna si te fura
Sa nu ai defel cainta.

Ganduri, ganduri, te framanta
Si te lasa fara grai,
Î-ti simti inima cum canta,
Te trezesti direct in RAI.

Iar cand visu-ti izbaveste
Te ridici si cazi pe spate,
Î-ti tragi sufletul de peşte
C-o sa-ncepi din nou si poate …
Nu vorbi, ci doar gandeste !

(13.feb.1999)

––––––––

Aş vrea …

Aş vrea sa fiu un foc
Ce arde fara pala,
Sa am mai mult noroc,
Sa simt cum timpul zboara.

Aş vrea sa fiu un pai
Ce-i dus in cer de vant,
Sa simt ce Doamne-mi dai,
S-aud al tau cuvant.

Aş vrea sa fiu un caine
Ce-i orb si e batran,
Sa-i dai un os si paine,
Sa-i fii un bun stapan.

Aş vrea sa fiu o floare
Ce-i place sa se joace,
Sa-i dai pe frunze soare,
Sa creasca cum i-o place.

Aş vrea sa fiu ce sunt,
Ce-i omul pe pamant,
Sa fiu c-o raza-n gand,
Sa fiu mai bun si bland.

––––––––

Umbra soarelui

Luna, Soare, tot ce prinde
Prinde lumea si se lasa
Lasa zilele in urma
Urma prinde peste ape
Ape trec peste o turma
Turma vine peste toate
Toate prind de-a lumii umbre
Umbra are toate cele
Cele ce-s de-a tale nume
Nume-n fata ti se spala
Spala gandul fara glume
Glume stii si tu si noi
Noi ce suntem de sub Luna
Luna este umbra lui
Umbra lui, a Soarelui.

––––––––

Aducere aminte

E toamna si tot ce este ma cuprinde
De ochi-mi tulburi.
Ce-a fost atunci, acum mi se aprinde
Fara ganduri.

E lumea ta cu tot ce-a fost,
O pauza si treci.
In tot ce spun sa vezi un rost,
Sa nu incerci !

––––––––

*** alte poezii inca nepublicate vor apare pe siteul de poezie: http://poezii.t2i.info/poeti/emilian-robert-vicol/